loading...

Există suspiciunea că cei doi copii ar fi fost intoxicați, dar nu se știe exact despre ce substanță este vorba, fiind în lucru mai multe analize la Institutul de Medicină Legală din Iași, potrivit Ziarul de Iași.

Inițial s-a presupus că cei doi copii s-ar fi intoxicat de la strugurii tratați pe care i-au mâncat, însă medicii cred că este puțin probabil și suspectează intoxicația cu o substanță mult mai puternică. În acest caz tragic s-ar putea face lumină marți, când sunt așteptate rezultatele mai multor analize.

Cei doi frați din localitatea Coarnele Caprei, unul de de 1 an și jumătate, iar celălalt de 3 ani, au murit la un interval de câteva ore. Unul a fost resuscitat acasă, fără să poată fi salvat, iar celălalt a fost transportat la spital, însă acolo a murit și el.

Sâmbătă, echipajul de pe elicopterul SMURD a intervenit în urma unui apel la 112 pentru a încerca să salveze un copil de un an şi jumătate care nu mai respira. După ce au încercat timp de 45 de minute să îl resusciteze, copilul nu a răspuns manevrelor astfel că s-a constatat decesul acestuia.

„Elicopterul la misiunea primară de la Coarnele Caprei a găsit copilul în stop cardio respirator. A fost intubat şi ventilat mecanic, a fost resuscitat timp de 45 de minute, fără răspuns, astfel că s-a declarat decesul”, a declarat pentru sursa citată prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD.

La faţa locului, echipajul de prim ajutor a tratat un alt băiat, de 3 ani, frate cu copilul care murise, care prezenta somnolenţă, confuzie şi care a fost transportat la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi. Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria”, Lucian Cernahoschi, a precizat că și copilul în vârstă de 3 ani s-a stins din viață la spital în ciuda eforturilor medicilor.

Medicii au suspectat atunci o intoxicaţie cu pesticide, mai ales după ce mama a declarat că le-ar fi dat copiilor struguri.

Citește și