Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în faţa subunităţii de pompieri din localitate, care se află în proximitatea Spitalului Municipal.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cele patru persoane rănite, iar una dintre acestea a fost încarcerată în urma coliziunii şi era în stare de inconştienţă.

Pompierii au extras victima încarcerată şi au predat-o echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Trei dintre cele patru persoane implicate au fost transportate la spital, iar una a refuzat transportul la unitatea medicală.

Citește și