"Pe DN 1, la ieşire din Avrig spre Braşov, şoferul unui microbuz, care conducea spre Braşov, nu a păstrat distanţa de siguranţă şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară al cărei şofer oprise pentru a vira la stânga, neregulamentar, pe marcaj continuu, pe care a proiectat-o într-un autoturism condus regulamentar spre Sibiu. Trei persoane primesc îngrijiri medicale şi vor fi transportate la spital. Traficul este îngreunat", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.

Potrivit acesteia, în microbuz se aflau trei pasageri, plus şoferul. La spital au fost transportaţi doi pasageri din microbuz şi şoferul autoutilitarei.

Printre răniţi se numără şi o femeie însărcinată, anunţă cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

"Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale pentru un bărbat de circa 23 de ani şi o femeie de circa 19, însărcinată. Ambii conştienţi, cu contuzii uşoare au fost transportaţi la UPU Sibiu pentru investigaţii suplimentare. Un echipaj SAJ sosit în sprijin a transportat la spital cea de-a treia persoană", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Alina Voina.

Citește și