loading...

"La mâna asta aşa! Mai jos! La ceas! Acolo! Strânge!".

Sunt imagini suprinse imediat după atacul sălbatic. Răniţi, poliţiştii primesc primul ajutor de la localnici. Oamenii improvizează garouri şi îi stropesc cu apă să-şi revină.

Cu puţin înainte, a avut loc o confruntare pe viaţă şi pe moarte pe uliţele din satul Văcăreşti. Şeful de post, în vârstă 45 de ani, şi un agent de 39 de ani au fost chemaţi să intervină la un conflict.

Doi fraţi, aflaţi sub influenţa alcoolului, îşi ameninţau vecinii. Doar că prezenţa poliţiştilor a agitat şi mai mult spiritele. Bărbaţii i-au atacat, în timp ce oamenii legii au ripostat cu focuri de armă: "Le-am zis să se potolească şi au ieşit cu coasa şi furca! Am tras foc de avertisment, am tras în el şi l-am rănit, şi încă unul a venit".

Cei doi poliţişti au fost duşi de urgenţă la spital cu răni grave.

Elena Firoiu, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Târgoviște: Plagă tăiată la nivelul antebraţului stâng cu afectarea tendoanelor şi muşchilor, iar celălalt domn, în urma agresiunii, a avut plagă tăiată antebraţ stâng.

Unul dintre ei a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde medicii încearcă să-i salveze mâna. Tot aici a ajuns şi unul dintre agresorii lui care, în timpul confruntării, a fost împuşcat.

Mama celor doi fraţi susţine că scandalul ar fi pornit de la vecini. Iar ei ar fi fost, de fapt, victime.

Mama agresorilor: Ne-au dat cu spray în ochi. Am doi nepoţei micuţi şi-au început nepoţeii să plângă și acum am copiii în spitale. Poliţiştii trebuiau să ne întrebe şi pe noi cum s-a întâmplat. Nu ne-au întrebat, ne-au luat la bătaie.

După externarea din spital, cei doi fraţi de 41, respectiv 43 de ani, ar putea fi acuzaţi de tentativă de omor, dacă medicii vor stabili că viaţa poliţiştilor a fost pusă în pericol.

Citește și