"ISU Giurgiu a fost solicitat prin 112 chiar de proprietarii unei locuinţe care au reuşit să se autoevacueze să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o casă din localitatea Bulbucata, judeţul Giurgiu. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent într-una din camerele locuinţei şi la nivelul acoperişului", a declarat vineri, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoeta Beianu.

În incendiu au ars acoperişul casei, uşile, ferestrele şi toate bunurile depozitate în dormitor.

În urma primelor cercetări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jarul căzut din sistemul de încălzire, o sobă cu acumulare de căldură.

Citește și