Accidentul s-a produs în apropiere de Azuga, în timp ce un bărbat își plimba copiii cu un ATV. El a pierdut controlul vehiculului pe care se afla alături de copii. Cei trei au fost recuperați de salvamontiști și apoi au fost transportați cu salvarea la spital.

„Intervenție a salvatorilor montani pe Valea Azugii. Un adult, aflat pe un ATV împreună cu copiii săi, în vârstă de 6 si 9 ani, a pierdut controlul căzând în pârâul Azuga. Tatăl a suferit un traumatism cranio-cerebral si un traumatism toracic. Copiii cu multiple traumatisme și în șoc hipotermic. Le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, apoi au fost transportați la Baza Salvamont Azuga, de unde au fost preluați de trei ambulanțe și duși la spital”, au transmis reprezentanții Salvamont Prahova pe contul oficial de Facebook, acolo unde au postat și câteva imagini.

Citește și